între înregistrarea informaţiei de către organele receptoare şi recunoaşterea stimululuisau a obiectului excitator trece un oarecare timp, chiar dacă acesta este foarte scurt.Dacă n-ar exista un mecanism care să stocheze informaţia receptată, aceasta n-ar puteafi prelucrată şi, ca urmare, stimulul nu ar fi recunoscut. Memoria senzorială sau, cummai este frecvent denumită în lucrările de psihologie cognitivă, registrul informaţionalsenzorial (RIS) constituie tocmai o asemenea varietate de memorie menită a stocainformaţia primită de celulele receptoare în vederea procesării ei.Trebuie precizat încă de la început că unii autori (de exemplu Haber, 1983),întrebându-se care este funcţia ecologică a memoriei senzoriale, au afirmat că aceastan-ar avea nici un rol, nici o funcţie importantă, în timp ce alţii (Coltheart, 1983) s-auîmpotrivit acestei idei, arătând că ea asigură sistemului perceptiv timpul necesar proce-sării stimulilor care îi parvin (vezi Baddeley, 1993). Aşadar, funcţia esenţială a memorieiconstă iapâstrarea informaţiei senzoriale până când alte procese cognitive sunt capabiles-o preia, s-o analizeze, s-o interpreteze şi sâ-i dea înţeles. Rolul ei apare şi mai evidentîn situaţiile în care asupra organelor noastre de simţ acţionează simultan mai multeînsuşiri. In timp ce noi procurăm informaţii despre o însuşire, informaţia desprealte însuşiri nu se pierde, ci este menţinută până când îi vine rândul să fie procesată. Săne gândim la o conversaţie pe care o purtăm cu cineva. Dacă nu am dispune de memoriasenzorială auditivă, multe dintre cuvintele care se rostesc succesiv ar fi pierdute, pentrucă suntem preocupaţi tocmai de determinarea înţelesului a ceea ce ni s-a spus.Să presupunem, în continuare, că în timpul conversaţiei o persoană introduce pentruo fracţiune de secundă capul pe uşa încăperii în care ne aflăm. Energia fizică declanşatăde apariţia persoanei respective activează receptori din sistemul de procesare vizual,cum însă aceşti receptori sunt ocupaţi cu procesarea informaţiei furnizate de inter-locutorul nostru (mimică, pantomimică e t c ) , ne putem întreba ce se întâmplă cuinformaţia despre persoană, dispare?Fără îndoială că nu, ea este stocată în memoria senzorială vizuală gi procesată înmomentul în care sistemul vizual se eliberează de informaţia anterioară. Aşadar, atuncicând o informaţie oarecare (vizuală, auditivă, tactilă, kinestezică, gustativă, olfactivă etc.)nu poate fi procesată imediat, ea este păstrată în memoria senzorială până când sistemulsenzorial respectiv se eliberează şi se poate preocupa de informaţia stocată. Din cele demai sus rezultă şi o altă concluzie, şi anume : există tot atâtea tipuri de memoriisenzoriale câte tipuri de senzaţii cunoaştem. Cel mai frecvent studiate şi în legătură cucare se cunosc mai multe informaţii sunt memoria vizuală (numită şi iconică) şi memoriaauditivă (numită şi ecoică)-.